„În tăcere Ţi-am auzit vocea!”

Silence / Tăcere (2016)

• Regia: Martin Scorsese

• Scenariul scris de Jay Cocks şi Martin Scorsese este bazat pe romanul Tăcere (1966), de Shűsaku Endô.

• Distribuţia: Andrew Garfield(Sebastiăo Rodrigues), Adam Driver (Francisco Garupe), Liam Neeson (Cristóvăo Ferreira), Issey Ogata(Inchizitorul), Tadanobu Asano(Translatorul), Ciarán Hinds(Alessandro Valignano), Shinya Tsukamoto (Mokichi), Yoshi Oida (Ichizo), Yôsuke Kubozuka(Kichijiro), Béla Baptiste (Dieter Albrecht)

• Compozitor: Kim Allen Kluge şi Kathryn Kluge

• Imagine: Rodrigo Prieto

• Montaj: Thelma Schoonmaker

• Designer de producţie: Dante Ferretti

• Decor: Francesca Lo Schiavo

• Producători: Barbara De Fina, Randall Emmett, Vittorio Cecchi Gori, Emma Tillinger Koskoff, Gaston Pavlovich, Martin Scorsese, Irwin Winkler.

• Durata: 161 min.

• Premiera mondială: 29 nov. 2016, la Institutul Pontifical Oriental de la Roma; pe 23 dec. 2016 în S.U.A.

• Pelicula a fost filmată în mai multe locaţii din Taiwan (Taipei/ Beitou, Taichung, Hualien, Parcul Naţional Yangmingshan) şi China.

• Premii şi nominalizări: Silence a luat până în prezent 6 premii şi 40 de nominalizări dintre care menţionăm:

· Premiile AFI (Institutul de Film American) 2017: filmul anului

·Premiile Academiei Americane, 2017 – Rodrigo Prieto – nominalizare cea mai bună imagine

·Societatea Americană de Cinematografie, 2017: Rodriego Prieto – nominalizare pentru realizare remarcabilă în imagine

·Ascociaţia de Film Boston, 2016: locul al VII-lea în premiul Ten Best Films of the Year

·Premiul Capri/ Hollywood, 2016 pentru set design şi decor: Dante Ferretti şi Francesca Lo Schiavo

·Premiile Criticii de Film, Londra, 2017: Andrew Garfield cel mai bun actor

·Premiile Asociţiei Criticilor de Film Los Angeles, 2016: locul al doilea – Issei Ogata – cel mai bun actor în rol secundar

·National Board of Review, S.U.A, 2016: Jay Cocks şi Martin Scorsese: Cel mai bun scenariu adaptat

Cu profundă educaţie creştină, dorind chiar să devină preot, amintind că viaţa sa a însemnat numai filme şi religie, Martin Scorsese revine la discursul cinematografic dedicat divinităţii şi ecranizează romanul Tăcere, scris de Shűsaku Endô. Silence (2016) este cel mai recent film creat de Martin Scorsese şi închide trilogia religioasă din care fac parte filmele Ultima tentaţie a lui Isus (1988) şi Kundun (1997). Publicat în 1966, romanul lui Endô a mai fost ecranizat în 1971 de Masahiro Shinoda, iar producţia japoneză a fost prezentată în anul următor la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes.

Scriitorul japonez Shűsaku Endô a trăit o perioadă în China şi doar până la 11 ani a fost educat în doctrina budistă, apoi a fost botezat şi introdus în catolicism, iar romanul Tăcere restituie istoriei un moment puţin cunoscut, aducând elogiu miilor de creştini japonezi care au fost pedepsiţi, torturaţi şi obligaţi să renunţe la religia lor. Scenariul scris de Jay Cocks şi Martin Scorsese nu se abate de la roman, filmul fiind creat pe tema dispariţiei religiei creştine catolice din Japonia feudală.

În timpul secolului al XVI-lea au început să apară adepţi ai creştinismului în Japonia, dar a fost considerat o ameninţare pentru stabilitatea Shogunatului, iar în 1630 a fost clară interdicţia creştinismului, ceea ce a însemnat executarea a 6000 de creştini. La Catedrala Sfântul Paul din Macau, Portugalia, în anul 1637, doi preoţi iezuiţi află despre dispariţia şi posibila apostazie a mentorului lor, Cristóvăo Ferreira (Liam Neeson), plecat în misiune creştină în Japonia şi iau hotărârea de a porni pe urmele celui dispărut. Pelicula creată de Scorsese descrie amănunţit persecuţiile la care erau supuşi creştinii în Japonia secolului al XVII-lea, în timpul Shogunatului Tokugawa, ultimul guvern militar japonez feudal (1600-1868). După ce preoţii Sebastiăo Rodrigues (Andrew Garfield) şi Francisco Garupe (Adam Driver) ajung în Japonia, descoperă mai multe comunităţi clandestine de creştini şi asistă neputincioşi la martiriul acestora. Filmul Tăcerea pare a fi o lungă călătorie a încercărilor la care este supusă credinţa omului. Garupe moare înecat încercând să salveze viaţa unor creştini aruncaţi în mare, iar Rodrigues este vândut, prins, închis şi silit să apostazieze. Îşi vede clătinată credinţa şi păcătuieşte, îndoindu-se de existenţa lui Dumnezeu. La strigătele cumplite de suferinţă ale credincioşilor torturaţi, Dumnezeu răspunde doar printr-o tăcere indiferentă. Ispitit de îndoială, asemeni eului arghezian din Psalmi, Rodriguez aşteaptă mereu un semn din partea divinităţii. Dumnezeu este cercetat în zgomot şi-n tăcere, este invocat şi implorat să curme suferinţa celor din jur, care sunt chinuiţi pentru a-şi renega credinţa. Dar semnele divine nu întârzie şi neprihănirea ochilor lui zăresc chipul blajin al lui Isus în apa râului din care-şi potolea setea. Andrew Garfield îşi asumă rolul cu forţă dramatică şi naturaleţe, reuşind să impună un personaj cu fizionomie izbitor de asemănătoare Portretului lui Christos de El Greco. „Mi-e ruşine când mă gândesc la toate greşelile pe care le-am făcut, la toate felurile strâmbe în care l-am căutat pe Dumnezeu” – ar fi tentat să spună asemeni personajului din Ultima tentaţie a lui Christos.

Distribuţia este preponderent alcătuită din excepţionali actori niponi: Issey Ogata(Inchizitorul), Tadanobu Asano(Translatorul). Îl recunoaştem pe Yoshi Oida (Ichizo), cunoscut pentru spectacolele regizate de Peter Brook şi autorul unor tratate teoretice despre arta actorului (Actorul plutitor, Actorul invizibil şi Actorul iscusit). În această dramă cu tematică religioasă apare şi reminiscenţa unui Iudă nipon, Kichijiro (Yôsuke Kubozuka), imaginea celui care trădează şi cel care este gata de orice compromis spre a se salva, întruchipat ca un animal hăituit, sincer în rugăciune şi în spovedanie, inocent în perseverenţa cu care se apără. Unul dintre personajele esenţiale pentru conflict este Inchizitorul, desăvârşit asumat de actorul Issey Ogata, al cărui rafinament de creaţie a personajului traversează etape diverse, de la afişarea cruzimii nestrămutate şi privirea ageră de animal de pradă, până la poticnelile fizice sau mieroasa discuţie cu preotul Rodrigues spre a-l convinge să apostazieze. Inchizitorul i-l aduce la închisoare pe părintele Ferreira (Liam Neeson), cel ce s-a lepădat de credinţa sa, trăieşte în Nagasaki, cu o soţie japoneză şi, convertit la budism, scrie tratate de ştiinţă pentru japonezi. Şi pentru că iubirea de aproape înseamnă renunţarea la sine, părintele Rodrigues „a pus piciorul murdar de sânge şi de praf pe icoană. Cele cinci degete au acoperit faţa celui pe care îl iubea” (Tăcere – Shűsaku Endô). Trăind permanent conştiinţa dureroasă a eşecului, dar şi revelaţia faptului că Dumnezeu îi este mereu alături, chiar şi în tăcere, după ani de captivitate într-o altă credinţă, se stinge apărând între palmele sale o cruce mică de lemn.

Titlul filmului este omonim cu titlul romanului, tăcerea fiind asociată cu sinonime multiple, precum linişte,　calm,　dar şi sinonimele cu sens figurat – indiferenţă,　nepăsare. În tăcere se săvârşesc slujbele sau spovedaniile creştinilor japonezi, cu riscul vieţii. În tăcere se ascund cei doi preoţi iezuiţi, în tăcere primesc moartea ridicaţi pe cruce cei care au îndrăznit să încalce legea Shogunatului Tokugawa. În tăcere aude părintele Rodriguez glasul Domnului. Tăcerea este, aşadar, deschiderea spre revelaţie, este calea pe care păşim spre a-L găsi pe Dumnezeu. Numai în tăcere şi fără deznădejde, traversând un timp de suferinţă şi smerenie, este posibil să afle răspunsul. Călătoria celor doi pe urmele mentorului lor este un drum iniţiatic, încercarea credinţei lor care culminează cu certitudinea descoperirii: „în tăcere Ţi-am auzit vocea!”.

Fără îndoială, Tăcere este un film de artă, dar dincolo de tulburătoarea poveste, distribuţia bună şi minunata imagine înnobilată de cadrele naturale perfect alese, filmul este mult prea extins (161 min.), trenează pe alocuri şi riscă să devină plictisitor. În mare parte, filmul se concentrează pe repetatele torturi aplicate creştinilor şi detalierea metodelor de executare, de la cutremurătoarea scenă a crucificării în apă a trei creştini, până la arderi pe rug sau decapitări. Totul este expus distant, obiectivul nu insistă pe imaginea terifiantă, uneori captând doar efectul produs (dâra de sânge a trupului decapitat şi târât de călăi). Unul dintre cadrele cele mai emoţionante este cel al crucificării în apă (mizuharitsuke), trei cruci de lemn ridicate pe ţărmul mării la reflux cu trei creştini răstigniţi gata să intre în paradis.

Tăcerea lui Scorsese este un film despre intoleranţă religioasă, despre credinţă şi îndoială, despre puterea sacrificiului şi a iubirii divine. Deşi pare neutru pe parcursul filmului, regizorul construieşte finalul drept semn al credinţei sale nestrămutate în Dumnezeul iubitor, iertător, blând şi tăcut.